Mă tem c-am să devin un flash man. 

Da, mă tem de asta. În fapt, am urinat aseară pe clopotul lui Mitică și nu m-am simțit bine; acum regret pentru fapta ce-am comis-o. Nu era necesar să dizolv existența unui lucru într-altul, însă mi-a fost cu neputință să zac în mine cu atâtea toxine. Inevitabil am sunat-o pe Coco, în timp ce-mi presăram cu mâinile sarea urinară. A simțit că e ceva putred pe linia telefonică și pentru asta mi-a vorbit cu același ton cu care ne vorbea o dată, răposatul – Ceaușescu. Acum, în minutul cinci, am să-mi deschid larg mâinile și-am să le arunc în față, înspre majoritatea oamenilor de tipul flash man. 
Mă tem c-am să devin un flash man, ultimul sau primul, e același lucru. Mă tem că o să prezic viitorul în cristale de București și că o să aduc la cunoștință trecutul nu prea pozitiv al vremurilor deja apuse pe placa de bronz pe care scrie “Nu depășiți limita de comunism!”. 
N-am s-o depășesc, căci, la urma urmei eram mult prea mic pe-atunci. Aveam doar un an. Un an de comunism, și-atât. Fantastic! Mirobolant! Dar, de ce se tot vorbește despre reîntoarcerea comunismului în România?! Poate pentru că El îmi dorește să aflu și să simt și eu trepidațiile tovarășilor, să mănânc și eu câte-un ou fiert după ce am stat la coadă patru ore să-l achiziționez. 
Mă tem că oamenii se vor schimba în rău, mă tem că niciodată nu vom vorbi o singură limbă, o limbă universală, mă tem că n-o să ne mai putem iubi la munte sau la mare pe plajă cu securiștii în spatele nostru, mă mai tem de faptul că străzile se vor deforma și se vor topi în pământul arid al timpului deja mort. Și? Ce-i cu asta? De ce trebuie să-mi fac atâtea griji? 
Nu știu. Poate pentru că umanitatea s-a întors cu fundul în sus. Poate pentru că sistemul de astăzi va distruge ceea ce n-au reușit să distrugă alții în urma lor. Flash mens vor fi de acum înainte niște roboți cu capete de oameni stricați și se vor divide cu câte-un ac sau cu câte-un compresor. Se vor intensifica mișcările corpului, vor ajunge la o viteză de 100 km/h. Vom muri mult mai rapid decât au murit cei din armata lui Ștefan Cel Mare. Și asta pentru că nimeni nu va schimba nimic în patria noastră post-comunistă. 
Mă tem că arta modernă va ajunge să fie o artă anonimă. Mă tem că ceea ce-am să scriu în timpul vieții mele, n-o să ajungă unde vreau eu să ajungă.

Mă tem că cititorii mei îmi vor citi aberațiile în deșert, în deșertul României moderne.