DRAGOȘ: Ești?
EU:           Nu.
DRAGOȘ: Atunci cum vorbești?
EU:           Nu vorbesc.
DRAGOȘ: Cum nu vorbești, dacă eu acum sunt în fața ta și te aud?!
EU:           Care tu?
DRAGOȘ: Dragoș, cum care eu?!
EU:           Glumești, cred…
DRAGOȘ: Acum îți dai seama că vorbești cu mine?
EU:           Normal.
DRAGOȘ: Deci, înseamnă că ești.
EU:           Unde?
DRAGOȘ: Aici, în fața mea.
EU:           Nu sunt în fața ta.
DRAGOȘ: Dar unde ești?
EU:           Nu sunt în fața ta, sunt în altă parte.
DRAGOȘ: Aici consideri tu că ești în altă parte?
EU:           Sunt departe de tine și oricum nu știu cine ești.
DRAGOȘ: Dragoș, ți-am mai spus o dată cum mă cheamă.
EU:           Nu cunosc niciun Dragoș. Probabil că eu mă numesc așa, din moment ce acum vorbesc singur. 
DRAGOȘ: Nu vorbești singur, ci cu mine, însă se întâmplă ceva cu tine…
EU:           Se întâmplă de mult timp ceva cu mine, nici eu nu știu ce anume, am probleme cu oamenii.
DRAGOȘ: Și eu am. 
EU:           Da, eu, nu îmi place să mă repet.
DRAGOȘ: Spuneam că și eu am probleme cu oamenii ca și tine. 
EU:           Delirezi. Nu te mai gândi la femeia aia, dă-o uitării!
DRAGOȘ: Despre ce femeie vorbești? Cunosc prea multe…
EU:           Minți! Cunoști decât una singură, aia sfântă.
DRAGOȘ: Pot să te rog ceva?!
EU:           Mereu mi-am promis că încerc să mă ajut și de fiecare dată n-am reușit.
DRAGOȘ: Vorbesc de mine aici, nu de tine.
EU:           Asta spuneam și eu. Nu mă pot autocunoaște. Așa exist.
DRAGOȘ: Dă-mi te rog o palmă peste față!
EU:           M-am și bătut de câteva ori, sigur. 
DRAGOȘ: Am zis să-mi dai mie o palmă, nu să-ți dai tu. 
EU:           Asta am și făcut, Dragoș.
DRAGOȘ: Ai înțeles în sfârșit cum mă cheamă. 
EU:           Știu din totdeauna cum mă cheamă.
DRAGOȘ: Cum?
EU:           Iisus.